top of page

PRERLUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL - DREPTUL LA VIATA PRIVATA

  • av. Plesea Eugeniu
  • Feb 28, 2017
  • 2 min read

Esti dezvoltator de aplicatii sau furnizezi o aplicatie care prelucreaza si date personale?

Afla ca a fost adoptat de Parlamentul European şi Consiliu în data de 27 aprilie 2016, Regulamentul general privind protecția datelor 2016/679/CE, iar prevederile lui vor fi aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Regulamentul general privind protecţia datelor impune un set unic de reguli, direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii şi înlocuieşte Directiva 95/46/CE şi, implicit, prevederile Legii nr. 677/2001. Acesta protejează drepturile tuturor persoanelor aflate pe teritoriul UE, si extinde sfera de aplicare şi asupra operatorilor de date stabiliţi în afara UE, în măsura în care bunurile şi/sau serviciile acestora sunt adresate persoanelor aflate pe teritoriul UE. Pentru persoanele vizate sunt garantate drepturi precum, dreptul de a fi uitat - se poate cere ştergerea datelor dacă acestea sunt prelucrate ilegal, fără consimţământ, sau dacă datele nu mai sunt necesare scopului în care au fost prelucrate iniţial, dreptul la portabilitatea datelor- se pot transmite datele la un alt operator. Regulamentul contine prevederi specifice referitoare la minori - sunt necesare reguli clare şi simple pe care tânărul / copilul să le înţeleagă şi trebuie obţinut consimţământul părintelui / tutorelui, după caz. Regulamentul oferă autorităţii de supraveghere din statul persoanei vizate competenţe pentru a se asigura, alături de autorităţile din celelalte state implicate, că datele sale sunt prelucrate conform regulilor şi principiilor stabilite de acesta. Se responsabilizeaza operatorii de date in sensul in care accentul este pus pe transparenţa faţă de persoana vizată şi responsabilitatea operatorului de date faţă de modul în care sunt prelucrate datele. Sunt introduse doua noi principii privind prelucrarea datelor de catre operatori, “Privacy by design & Privacy by default” Privacy by design – in cazul unui dezvoltator de aplicaţii (care prelucreaza şi date personale), trebuie să te asiguri că aplicaţia va respecta regulile şi principiile stabilite de Regulament. Privacy by default – daca furnizezi o aplicaţie care prelucrează date personale trebuie să te asiguri că setările iniţiale le vor permite utilizatorilor să îşi menţină controlul asupra vieţii lor private, adica asupra a ceea ce postează sau împărtăşesc cu alţi utilizatori. Regulamantul prevede sancţiuni severe in cazul incalcarii dreptului la protectia datelor - până la 10 – 20 milioane de euro sau între 2% şi 4% din cifra de afaceri la nivel internaţional.

 
 
 

Related Posts

See All

Commentaires


bottom of page