top of page

Competenta materiala si personala a organului de urmarire penala. Decizie de neconstitutionalitate

  • av. Plesea Eugeniu
  • May 11, 2017
  • 1 min read

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 281 alin.(l) din Codul de procedură penală privind Nulitatile Absolute.

În ziua de 4 mai 2017, Plenul Curții Constituționale, s-a pronuntat cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 281 alin.(l) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(1) Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; c) publicitatea şedinţei de judecată; d) participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii; f) asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie." În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

 
 
 

Related Posts

See All

Commentaires


bottom of page