Decizia ICCJ nr. 61/2017. Darea în plată. Obligaţii izvorâte din contractele de credit.Debitori supu

ICCJ - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Sesizarea a fost formulată de Tribunalul Călăraşi — Secţia civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să dezlege următoarea chestiune de drept: „dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligaţiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menţionat şi debitorii care sunt supuşi în continuare unei executări silite, deşi executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare”.

Art. 8. — (...) (5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

Reclamanţii A şi B au arătat, prin cererea de chemare în judecată, că au încheiat un contract de credit cu banca C, în temeiul căruia au împrumutat o sumă de bani în franci elveţieni. Fiind în imposibilitate de achitare a ratelor de credit, în anul 2013, a fost demarată procedura de executare silită, procedură ce face obiectul unui dosar de executare silită. În cadrul procedurii execuţionale s-a procedat la vânzarea la licitaţie a imobilului, iar, prin actul de adjudecare, imobilul care constituise garanţia ipotecară pentru creditul luat de la bancă a fost vândut. Reclamanţii mai învederează că sunt executaţi silit, în continuare, pentru suma de 1.750.000 lei, prin poprire, de către creditoare şi solicită, în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate stipulate de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016, să se constate stingerea datoriilor din contractul de credit menţionat.

Judecătoria Călăraşi, prin Sentinţa civilă nr. 2.274 din 11 octombrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.

Tribunalul Călăraşi, ca instanţă de apel, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată constând în aceea dacă dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligaţiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menţionat şi debitorii care sunt supuşi în continuare unei executări silite, deşi executarea silită a imobilului ipotecata fost finalizată prin adjudecare.

În jurisprudenţa instanţelor, s-au conturat următoarele puncte de vedere:

Într-o primă opinie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu se aplică în situaţia în care executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, chiar dacă debitorul este supus, în continuare, executării silite, întrucât, în această situaţie, nu se poate remite proprietatea imobilului în schimbul creanţei solicitate.

Într-o a doua opinie, s-a arătat că, potrivit art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei/de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.

Curtea, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept, iar, pe fondul cauzei, s-a concluzionat că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligaţiilor izvorâte din contractele de credit şi debitorii care sunt supuşi în continuare unei executări silite, deşi executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare, instanţa de judecată învestită cu o astfel de acţiune urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie și Justiţie nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

În doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; problema de drept să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunţarea unei hotărâri prealabile; chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte condiţia ca instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă, se constată următoarele:

Astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Tribunalului Călăraşi, executarea silită vizează o datorie de 1.750.000 lei, rămasă de plată după adjudecarea imobilului ipotecat, iar, prin acţiunea promovată de reclamanţi, se solicită să se constate stingerea întregii datorii izvorâte din contractul de credit.

Scopul urmărit de reclamanţi este acela de a se dispune de către instanţă exonerarea reclamanţilor de la plata datoriei rămase după vânzarea silită a imobilului, exonerare care produce efecte, aşa cum prevede art. 10 alin. (1) din lege, „de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive", astfel încât este vorba de o acţiune în realizare, fiind evident caracterul său patrimonial şi, deci, evaluabil în bani.

Potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”. Prin excepţie de la această regulă, alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte categoriile de litigii în privinţa cărora hotărârile pronunţate nu sunt supuse recursului.

Prin art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 şi prin modificările ulterioare ale acestei legi, aplicabilitatea art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă a fost amânată succesiv, astfel încât, potrivit ultimei forme a reglementării sub acest aspect, prevederile art. 483 alin. (2) se vor aplica numai proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Însă, dispoziţia legală de principiu a fost preluată în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)—i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului”.

Având în vedere textul legal menţionat, întrucât cererea de constatare a stingerii datoriilor, întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, nu se regăseşte printre categoriile de acţiuni enumerate de text cu privire la care legiuitorul a exclus calea de atac a recursului şi faţă de valoarea obligaţiei de plată de care reclamanţii tind a fi exoneraţi, hotărârea ce urmează a fi pronunţată în cauză de instanţa de apel este supusă recursului, astfel încât se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a sesizării prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia titularul sesizării trebuie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Călăraşi — Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.998/202/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 se interpretează în sensul că pot solicita stingerea obligaţiilor izvorâte din contractele de credit în baza textului de lege menţionat şi debitorii care sunt supuşi în continuare unei executări silite, deşi executarea silită a imobilului ipotecat a fost finalizată prin adjudecare”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 septembrie 2017.

#dareainplata #iccj #hotarareprealabilaiccj #avocatEugeniuPlesea #avocatiivorbesc #avpleseaeugeniu #contractdecreditbancar #legea772016 #executaresilita #imobilipotecat