Darea in plata – conditii, calitatea de consumator.

Decizia ICCJ nr. 37/2018. Darea în plată. Stingerea datoriei izvorâtă dintr-un credit garantat cu cel puţin un imobil-locuinţă. Fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia/mai multor codebitori sau coplătitori. Cazul când debitorul principal este profesionist.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 426/1/2018.

Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite prevede:

Art. 1. — (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor. (...)

(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.

Art. 4. — (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: (...)

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

În conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, prima instanţă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie motivat de faptul că soluţionarea apelului depinde de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, în situaţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a raportat la prevederile art. 1 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ, în sensul de a se stabili cu valoare de principiu dacă acestea se aplică şi în ipoteza în care debitorul principal —împrumutatul, titular al contractului de credit, nu este consumator, ci este profesionist; totodată, s-a apreciat că problema de drept este nouă, constatându-se şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre, precum şi că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

S-a avut in vedere imprejurarea ca practica nationala in materie referitoare la calitatea de consumator nu este unitara, astfel unele instante au apreciat că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 77/2016 nu contravin prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 77/2016, în sensul că aceste prevederi legale se aplică şi în ipoteza în care împrumutatul titular al contractului de credit nu este consumator, respectiv este profesionist, condiţionat însă de inexistenţa unei legături profesionale strânse între garantul ipotecar şi împrumutatul profesionist.

Alte instante au apreciat ca in interpretarea dispozitiilor citate, rezultă că prevederile acestui act normativ se aplică doar în situaţia în care debitorul principal — imprumutatul, titular al contractului de credit este consumator, aşa cum este definită această noţiune prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi Legea nr. 193/2000.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţiile civile (a V-a şi a Vl-a) au apreciat că domeniul de aplicare a Legii nr. 77/2016 este clar prevăzut în art. 1 din lege, în sensul că: „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor (...)”.

Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu completările ulterioare.

Dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori

Legea nu se aplică creditelor acordate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima casă", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Se susţine că noţiunea de consumator este definită de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 ca fiind „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.

S-a reținut că art. 4 din Legea nr. 77/2016 nu cuprinde dispoziţii derogatorii de la cele prevăzute de art. 1 din legea menţionată privind domeniul de aplicare, ci prevede condiţiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru stingerea creanţei.

S-a reţinut că, pentru a avea calitatea de consumator, o persoană trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiţii: să fie o persoană fizică şi să nu acţioneze în calitate de profesionist.

Se precizează că în cazul în care împrumutatul principal este o societate comercială care şi-a asumat contractul de credit în exerciţiul activităţii, prevederile Legii nr. 193/2000 nu îi vor fi aplicabile, fiind un profesionist

S-a arătat că, în aprecierea calităţii de consumator s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în mai multe cauze, printre care şi Cauza C-110/14 Costea în care a stabilit că Directiva trebuie interpretată în sensul că persoana fizică ce exercită o profesie liberală şi încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat în acel contract, poate fi considerată „consumator” în sensul acestei dispoziţii atunci când contractul menţionat nu este legat de activitatea profesională desfăşurată în exercitarea profesiei liberale.

De asemenea, în Cauza C-74/15 privind pe Dumitru Tarcău, Ileana Tarcău, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară: „23. Prin urmare, Directiva 93/13 defineşte contractele cărora li se aplică prin referire la calitatea contractanţilor, după cum aceştia acţionează sau nu acţionează în scopuri legate de activitatea lor profesională, (Hotărârea Asbeck Brusse şi de Man Garabito, C-488/11, EU:C:2013:341 punctul 30, precum și Hotărârea Siba, C-537/13, EU:C:2015:14, punctul 21).

Referitor la Cauza C-419/11 privind pe Ceskâ Sporitelna, a.s. Împotriva Gerald Feichter, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că „Articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială trebuie interpretat în sensul că o persoană fizică ce are legături profesionale strânse cu o societate, precum administrarea acesteia sau deţinerea unei participaţii majoritare în aceasta, nu poate fi considerată consumator în sensul acestei dispoziţii atunci când avalizează un bilet la ordin emis pentru garantarea obligaţiilor care incumbă acestei societăţi în temeiul unui contract referitor la acordarea unui credit.”

În ceea ce priveşte însă condiţia ca instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă, se apreciază că aceasta nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării formulate în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

#dareainplata #calitateadeconsumator #legea772016 #avocatiivorbesc #avocatpleseaeugeniu #contractdecreditbancar #dezlegareaunorchestiunidedrept